Despre mine

Fotografia mea
Deşi nu sunt ce-aş fi dorit să fiu, În matca mea cu sârg am adunat Salcâm în floare, sub un cer curat. Prin trupul meu, brăzdând ca o cărare, Port un izvor cu unde demiurge Ce mă adună şi prin văi mă curge. Cu gândul meu în veşnică mişcare, În fiecare zi duc altă cruce. Pe braţul meu vin păsări să se culce, Iar dacă glas mă cheamă-ntr-un târziu N-am să mă pierd în nicio depărtare; Doar ochii mei, albaștri de visare, Adună roua, sfântă lăcrimare, Să-mbrace suflet dornic de-nălţare Străpuns de-același semn de întrebare.

marți, 15 martie 2016

POEM ȘOPTIT


Aş locui în ochii tăi, o vreme,
   să văd cum munţii încă nasc izvoare;
   când o sărută-n taină căprioare,
   să simt cum iarba-‛nfiorată geme.

În pumnul tău aş locui, o vreme,
   de tine să mă simt la sân purtată
   precum o mierlă care-a fost vânată
   şi stă rănită printre crizanteme.

Aş locui în părul tău, o vreme,
s-ascult cum vântul şuieră prin crânguri;
tu, scuturându-ţi tâmplele de gânduri,
să îmi reciţi în şoaptă mici poeme.

Aş locui sub paşii tăi, o vreme,
să-mi poţi reda odihna unui drum,
ar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
să îi aduni cu sârg în ninse gheme.

În gândul tău aş locui, o vreme,
să desluşesc ce griji şi dor te-apasă
şi ca pe-un talisman, ce-l porţi şi-acasă,
în suflet te-aş păstra o-ntreagă vreme.