POEM ȘOPTIT

Aş locui în ochii tăi, o vreme,

   să văd cum munţii încă nasc izvoare;
   când o sărută-n taină căprioare,
   să simt cum iarba-‛nfiorată geme.

În pumnul tău aş locui, o vreme,

   de tine să mă simt la sân purtată
   precum o mierlă care-a fost vânată
   şi stă rănită printre crizanteme.

Aş locui în părul tău, o vreme,
s-ascult cum vântul şuieră prin crânguri;
tu, scuturându-ţi tâmplele de gânduri,
să îmi reciţi în şoaptă mici poeme.

Aş locui sub paşii tăi, o vreme,
să-mi poţi reda odihna unui drum,
ar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
să îi aduni cu sârg în ninse gheme.

În gândul tău aş locui, o vreme,
să desluşesc ce griji şi dor te-apasă
şi ca pe-un talisman, ce-l porţi şi-acasă,
în suflet te-aş păstra o-ntreagă vreme.